duminică, 14 iunie 2009

Trei.

nu sunt superstitioasa; nu mi-e frica de marti, 13. eu sunt ingrozita de miercuri, 14. iunie, miercuri, 14. acum 3 ani, in acea zi, am primit cea mai grea lovitura de pana acum.

multi prieteni nu m-au inteles. imi erau alaturi si le voi fi mereu recunoscatoare pentru asta, dar ei nu credeau sau nu intelegeau cum sa suferi asa tare la pierderea unui bunic. pentru mine, nu a fost doar atat.
familia mea a numarat, de cand ma stiu, 4 persoane : tata, mama, eu si mamaia, bunica din partea mamei. locuiam intr-o casa micuta si mi-am impartit camera cu aceasta fiinta atat de iubita. norocul meu a fost ca Ea s-a pensionat cu cateva luni inainte ca eu sa ma nasc, asa ca din prima mea zi a fost cu mine. cea mai mare parte a timpului o petreceam cu Ea; cele mai multe amintiri din copilarie o includ. imi era de ajuns sa o simt langa mine si mi-era bine. ma rasfata, imi facea toate poftele, dar a stiut sa ma invete sa nu fiu o fitoasa, o profitoare. ii citeam bunatatea si dragostea in ochii blanzi, in mainile calde. a facut multe sacrificii pentru mine si imi pare rau ca nu am avut timp sa ii arat cat de mult o iubeam.
mica si naiva, imi placea sa cred ca nu va muri niciodata. le spuneam tuturor ca e nemuritoare, ca-mi va fi mereu alaturi. incepeam sa plang la simplul gand ca as putea sa o pierd. cand am inceput sa inteleg cum sta treaba cu moartea, i-am spus ca o sa ma duc cu Ea la cimitir, cu o perna, si o sa stau acolo; doar sa fiu cu Ea.
ma duceam peste tot cu Ea, o ajutam la tot ce puteam. nu ma puteam dezlipi de Ea. m-a invatat atat de multe si-mi voia doar binele! ultima data cand am vorbit cu Ea, mi-a zis, la telefon, sa invat si sa iau examenul cu nota mare. era in spital. i-am spus sa nu-si faca griji, sa se faca bine si sa vina repede acasa. n-am sa uit niciodata cand a iesit sa ma bage in curte cu matura, pentru ca se facuse tarziu. sau cand a fost plecata o saptamana de acasa, de plangeam in fiecare seara cand vorbeam la telefon. sau cat de mandra era de mine in clasa a opta, cand am terminat cu medie destul de mare. ah, de-as fi stiut ca e pentru ultima data cand se bucura, alaturi de mine, pentru vreo reusita de-a mea!
dar am fost egoista si nu am vrut sa merg cu Ea, in acea zi, sa o ajut. daca ma duceam cu Ea, poate nu i-ar fi fost rau, poate nu s-ar fi ajuns la deces. trebuia sa fiu cu Ea; trebuia sa se intoarca acasa; trebuia sa-mi fie si acum alaturi! Dumnezeu a vrut-o langa El si a luat-o, fara sa ne intrebe. mi-a fost sfasiata inima cand l-am vazut pe tata cu ochii in lacrimi, incercand sa-mi spuna ca nu mai e. a fost prima oara cand l-am vazut plangand, caci oricat ar fi vrut, nu reusea sa fie tare. au urmat 2 zile din care nu-mi amintesc prea multe. nu-mi pasa de nimic, aratam ca o fantoma, nu puteam sa mananc sau sa dorm. nu realizam ca n-o sa mai vina acasa, pe picioarele ei. tot ce stiu e ca am avut prietenii aproape si m-au ajutat mult. nu credeam ca o sa am puterea sa fiu fara Ea; eram, oarecum, dependenta de Ea. timp de aproape 15 ani, zi de zi, a fost langa mine, scutindu-ma de griji. lovitura pe care am primit-o in acea dup-amiaza de miercuri m-a impins spre o maturizare brusca, necesara.
niciodata nu am tremurat ca in momentul in care a trebuit sa intru in casa in care am trait cu Ea, sa o vad intinsa, nemiscata, fara viata. nu voiam sa mi-o amintesc asa, dar parea atat de linistita, de parca ar fi dormit. apoi, am stat doar langa Ea; o rugam plangand sa se trezeasca, sa nu ma paraseasca intr-un moment atat de important ce avea sa vina. era in zadar.
fizic, am pierdut-o pentru totdeauna. insa, Ea e mereu langa mine. la examen m-a ajutat de acolo, de sus, si am intrat la liceul la care-mi doream. stiu ca Ea il roaga pe Dumnezeu sa-mi fie alaturi, atunci cand am nevoie. niciodata n-o sa ma lase singura. dar imi lipsesc vocea ei, privirea ei. ce n-as da sa-i pot cere iertare pentru tot ce am facut si-a suparat-o, sa-i pot saruta o data mainile, asa cum merita!
tot ce i-as putea reprosa e faptul ca m-a invatat sa am o supradoza de bun-simt, sa fiu prea altruista uneori, sa ma port prea simplu si modest, pentru lumea in care traim.

* Sarut-mana, Mamaie! Te voi iubi, intotdeauna! *

sfatul meu pentru voi e sa va bucurati de bunici, cat inca sunt in viata. multumiti-le, petreceti putin timp cu ei si ascultati-i. sarutati-le mainile si purtati-i in inimile voastre. ei v-ar fi mereu alaturi, daca le-ati permite! cine n-are bunici, sa-si cumpere!


P.S.: astazi : Christina Aguilera - Hurt. pentru ca e melodia ce-mi aminteste de Ea. 

bye!

4 comentarii:

Liz spunea...

am plans...

Prometeu spunea...

mi-au dat lacrimile.
mi-am amintit de buni..maine vin rezultatele de la tomografii.E posibil sa fie monstrul acela ce se hraneste cu amintiri..Alhzeimer.


8-|

hain spunea...

nu prea imi gasesc cuvinte.sa te duci odata,vara,la amiaz,cu o perna si sa stai cu ea.
>:d<

andreea spunea...

nici nu stiu ce sa zic.
pot doar sa iti zic ca te inteleg perfect, asa era si bunica pt mine. ea m-a crescut.

am pierdut-o acum 5 ani, tot inainte de capacitate... am multe regrete...

Trimiteți un comentariu

 
design by Grumpy Cow Graphics | Distributed by Deluxe Templates