K.O.

am tot vrut sa postez, dar s-au intamplat diferite lucruri, datorita carora nu am mai avut timp. astazi am realizat ca, intr-adevar, nimic nu se intampla fara rost. daca as fi postat acum o zi - doua, as fi marturisit cat de dor mi-a fost sambata de el, caci nu i-am auzit vocea deloc sau cat de ingrijorata am fost pentru el, stiindu-l pe plaja in momentul in care a inceput furtuna. dar timpul m-a amanat pana azi, cand am primit, pentru a 6-a oara, o lovitura din partea lui.
acum trebuie sa primesc explicatiile, pe care, insa, nu stiu daca le vreau cu-adevarat. de ce-as avea nevoie de ele? cum poti sa repari ceva ce ai stricat intr-un mod atat de brutal? dar nu, nu e vina lui. nici a ei. e vina mea, e vina inimii mele. pentru ca sunt naiva, pentru ca ma entuziasmez mult prea repede; pentru ca sufletul meu e in stare sa dea tot ce are, fara sa se gandeasca de 2 ori inainte. si de data asta a facut la fel; poate ca inima mea nu-i rezista lui. de ce a simtit azi ca ceva nu e in regula? de ce a inceput sa bata mai tare, atunci cand am primit "marea veste"?
de ce mi-a intunecat cerul pe care un soare atat de stralucitor aparuse? de ce nu pot sa-l arunc, nici macar acum, definitiv, din inima mea?

am intrat pe ultima suta de metri. si emotiile se-nmultesc zilnic. nu aveam nevoie de niciun cutremur care sa-mi tulbure visele, planurile, ideile. dar nu putea sa fie totul perfect.
am vrut sa-i par indiferenta, ironica. am vrut sa-l ranesc si eu, desi cuvintele pe care i le-am aruncat nu l-au atins. nu pot sa-i fac rau. vreau doar sa lamuresc totul si sa ii spun ce-mi ingreuneaza sufletul. si asta o sa fac, indiferent cat de greu o sa fie.


P.S.: astazi : Tara ft. Liviu Hodor - Happy for you. pentru ca, de fiecare data, m-am bucurat pentru bucuria lui.

good night!

Comentarii

Trimiteți un comentariu