Cluj.

a trecut mai bine de o luna de cand sunt aici, la Cluj. departe de casa, de familie, de prieteni; de prietenii "de acasa", as zice, caci si aici incep a se lega prietenii frumoase. orasul Feleacului ma schimba mult si, cred eu, in bine. sufletul meu a inceput un proces de maturizare. e decis sa renunte la tot ce-i face rau, sa nu mai acumuleze in zadar sperante, vise, idei imposibile. il voi incarca doar cu ganduri bune, cu prieteni dragi, de care imi e dor sau pe care ii am aproape, si cu lucruri folositoare pentru drumul pe care am ales sa il urmez.

incep sa ma obisnuiesc cu viata pe cont propriu si cu statul in camin. a fost greu la inceput, dar am fost nevoita sa ma obisnuiesc sa impart camera cu alte 4 fete, sa spal rufe la mana, sa impart baia si dusul cu un etaj intreg. lucrurile incep, deja, sa capete forma. programul de la facultate e destul de accesibil cat sa-mi permita iesiri in oras sau nopti albe de filme sau discutii cu fetele.

viata mea s-a schimbat complet si asta se simte. aici, spre deosebire de acasa, merg pe jos, pana la facultate 30 de minute. si e placut; Clujul e, fara indoiala, un oras frumos. aici, spre deosebire de acasa, oamenii sunt altfel si eu am invatat sa apreciez altfel de oameni. am cunoscut oameni frumosi, dragi, prieteni buni. am fost impreuna la diferite concerte, la show-uri de stand-up comedy sau la meciuri. si-mi place sa identific in ei elemente comune cu ale prietenilor de acasa; parca mi-i aduc aproape.

mi-e dor, foarte dor, de o casa, de o sufragerie cu canapea si televizor, de o bucatarie in care sa miroasa frumos, a mancare gustoasa si calda, de o baie numai a mea. mi-e dor de parintii mei, de care nu am mai fost niciodata departe atat de mult timp. mi-e dor de camera mea portocalie, in care mi-am lasat o parte din suflet, incarcata de sentimente, si multe amintiri. mi-e dor de prietenele mele, de liceu, de nebuniile noastre. mi-e dor de serile de carti, de plimbarile cu masina, de povestile pana dimineata devreme. 
mi-e dor, foarte dor, de mare. imi lipseste in fiecare dimineata, in drum spre cursuri, cand, in locul ei, vad magazine si cladiri frumoase.

mi-e dor de tot ce inseamna "acasa", dar nu ma plang. voi rezista aici, pentru ca eu mi-am ales acest drum si pentru ca imi place ceea ce invat aici.


P.S.: azi : Michael Buble - Home. pentru ca melodia asta m-a urmarit in ultimele 2 saptamani. pentru ca mi se potriveste.

have a beautiful day!

Comentarii

  1. Iti citesc blogul de ceva timp si imi place mult ce gasesc aici. La anul o sa merg si eu la facultate la Cj si de asta ma incanta sa citesc despre starile unei studente la inceput de drum universitar:) Mi-ar placea daca ai scrie mai des, mai mult :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu