5 zâmbete

paradoxal, mi-e bine. nu mai simt nimic, inca de luni. am trecut usor, de data asta, peste tot si chiar nu-mi mai pasa. am inceput sa iau cate putin din energia fiecarei persoane cu care vorbesc si ajung sa fiu cea mai vesela. evit sa spun ca sunt fericita, de teama sa nu se sparga balonul de sapun in care se pare ca ma aflu. dar sunt linistita; am o stare de bine. si-mi place ca lucrurile incep sa se rezolve, ca inima mea devine mai puternica, ca invat sa-mi exprim mai usor sentimentele. i-am spus tot ce aveam pe suflet si parca ma simt mai usoara. simt ca relatia dintre noi se amelioreaza; abia acum, dupa toate cele spuse, putem fi ceea ce imi promisese : "prieteni pentru totdeauna". inca o luna de vara a zburat. a mai ramas una, preferata mea. cea mai incarcata de emotii, cea mai draga. vorba cantecului  : "August  - au gust zilele. E luna pe care-o prefer; si soarele si luna-mi zambesc cand ma uit la cer." preocuparea mea din ultimele cateva zile imi da energie,...

am tot vrut sa postez, dar s-au intamplat diferite lucruri, datorita carora nu am mai avut timp. astazi am realizat ca, intr-adevar, nimic nu se intampla fara rost. daca as fi postat acum o zi - doua, as fi marturisit cat de dor mi-a fost sambata de el, caci nu i-am auzit vocea deloc sau cat de ingrijorata am fost pentru el, stiindu-l pe plaja in momentul in care a inceput furtuna. dar timpul m-a amanat pana azi, cand am primit, pentru a 6-a oara, o lovitura din partea lui. acum trebuie sa primesc explicatiile, pe care, insa, nu stiu daca le vreau cu-adevarat. de ce-as avea nevoie de ele? cum poti sa repari ceva ce ai stricat intr-un mod atat de brutal? dar nu, nu e vina lui. nici a ei. e vina mea, e vina inimii mele. pentru ca sunt naiva, pentru ca ma entuziasmez mult prea repede; pentru ca sufletul meu e in stare sa dea tot ce are, fara sa se gandeasca de 2 ori inainte. si de data asta a facut la fel; poate ca inima mea nu-i rezista lui. de ce a simtit azi ca ceva nu e in regula? de ...

noaptea trecuta a fost prea scurta pentru a ma odihni cum trebuie. el, incarcandu-mi mintea, si felul in care ma simteam m-au obosit mai repede decat m-as fi asteptat, in cursul zilei. am vrut sa fac ceva pentru el, am vrut sa fie bine. credeam ca va aprecia macar, caci la altceva nici nu ma asteptam. a inteles, insa, gresit sau nu a vrut sa inteleaga. cand vreau sa fac un lucru bun, nu e bine. cand gresesc sau spun ceva atunci cand nu trebuie, iar nu e bine. cum o fi bine oare?! mi-a aruncat un "multumesc" cu vocea trista si a fost degeaba. nu l-am simtit si nici el nu l-a spus cu sufletul. zambetul nu era la locul lui, pe buzele acelea magice, iar cuvantul irosit, doar pentru a spulbera linistea, mi-a transmis o stare neplacuta. se voia a fi un gest frumos; cred ca el l-a simtit ca pe un mod de a-l lega de mine, de a-l tine aproape. s-a vazut nevoit sa-mi multumeasca, dar, cu siguranta, nu a inteles ca nu asta a fost intentia mea. apoi, oricat am incercat, nu i-am putut spu...

in aceasta seara, starea de moleseala a pus stapanire pe mine. nu ma simteam prea bine si buna dispozitie din alte nopti s-a transformat in chef .. de nimic. am inchis calculatorul, mi-am pus telefoanele pe silent si m-am lasat invaluita de pernele mele moi. * desi trupul imi era intr-o stare de amorteala cronica, gandul meu zbura departe, la el, la tot ce-as vrea sa fie cu noi. m-am obisnuit sa ii aud vocea zilnic si asta nu poate fi de bine. iar o sa imi lipseasca, in momentul in care totul se va sfarsi. m-am obisnuit sa ii aud rasul si justificarile, sa imi ceara parerea sau sa ma asculte, purtand un zambet pe care il simt. m-am obisnuit sa adorm cu el in gand si sa ma trezesc tot cu el. m-am obisnuit sa ii povestesc diverse intamplari si sa fac unele lucruri pentru el; nimic nu-mi pare prea greu. m-am obisnuit sa il stiu acolo si imi e mai bine asa. m-am obisnuit sa nu imi fie dor de el. sau poate imi e, dar nu se simte, caci iubirea e mai puternica. m-am obisnuit sa-mi fie drag de...

ziua de ieri m-a plimbat pe taramuri diferite. de la EL la el si tot asa. intai, telepatia cu el m-a lasat fara cuvinte. cand ma gandeam sa il sun sa vad ce face, primesc un mesaj de el in care ma intreba daca pot sa vorbesc la telefon. bineinteles ca am vorbit; am sorbit fiecare cuvant, i-am injectat inimii mele vocea atat de draga.  apoi, plimbandu-ma prin oras, l-am vazut pe EL. parul lui cret si mare mi-a atras atentia si l-am recunoscut datorita rucsacului. inima mea nu a mai reactionat, fluturasii sunt amortiti; usa sufletului meu spre el s-a inchis definitiv. sau poate e in renovari pana in septembrie. revenirea la liceu si intalnirea zilnica cu EL ar putea avea alte urmari. acum, insa, nu mai e loc pentru EL. la putin timp dupa revedere am vorbit cu el si m-a fascinat din nou, cu vocea aceea de inger. vara asta poate deveni cea mai frumoasa, tot din cauza lui. si abia astept sa-l am iar aproape. si sper sa pot reactiona normal, avandu-l in preajma, nu ca data trecuta, cand eram...

zilele trecute mi-am facut ordine in calculator si am dat peste diferite ciorne, inspirate de sufletul meu. si cum, de 3 zile, nu pot sa mi-l scot din cap si ma gandesc doar la el si abia astept sa il revad, am hotarat sa va arat un text pe care l-am scris in urma cu aproape 2 ani, intr-o rabufnire a sentimentelor mele. nimeni nu a citit textul pana acum. nimeni nu stie de existenta lui. nu cred ca si-a imaginat cineva ca asta este modul in care ma face el sa simt, sa traiesc. "Te iubesc cu toata lungimea si latimea si adancimea pe care sufletul meu le poate atinge! As spune-o tuturor, sa afle toti cat esti tu de iubit! Multi te invidiaza pentru asta, crede-ma! Poate te intrebi de ce te-am ales tocmai pe tine. E simplu: esti tot ceea ce mi-am dorit! Vocea ta e singura care ma linisteste oricand si de care nu m-as putea plictisi niciodata. As putea sa te ascult toata viata! Iti poti inchipui o viata fara soare, fara ca aceasta stea indispensabila, de altfel, sa mai straluceasca? At...

toate ideile, toate visele, tot entuziasmul meu a fost omorat. am invatat sa par puternica, sa fiu ironica si sa-mi stapanesc lacrimile sau furia. dar nu stiu cum sa fac sa nu-mi mai pese. mi s-a reprosat ca sunt atat de schimbata, de nerecunoscut. as fi completat spunand ca ar fi putut sa impiedice schimbarea, daca ar fi observat-o din timp. de-ar fi adevarat tot ce mi s-a zis, modul in care sunt vazuta, eu una nu m-as suporta. si azi, pentru ca asa se intampla, sufletul meu se simte cel mai singur. ca de obicei, eu ma lupt singura sa fiu inteleasa. singura mea alinare in ultimele 2 zile a fost vocea lui, pe care am reauzit-o, dupa mai bine de 7 luni. e neschimbata, e drogul meu. si cat de bine-mi face. numai gandul ca o sa vorbim la telefon, numai acel "da" scurt, atunci cand imi raspunde, numai faptul ca e acolo si ma asculta. vocea lui imi rasuna in cap si ma indeparteaza, parca, de problemele astea. il simt alaturi, ca si cum am sta imbratisati, chiar daca nu e aici. e i...

o noua leapsa, cea de iulie, pentru ca am ajuns la a opta postare. am gasit-o pe net, mi-a parut interesanta si am luat-o. leapsa consta in 13 intrebari, la care ma voi stradui sa raspund din suflet. iata : 1. Ziua cea mai frumoasa? > 24 noiembrie 2007. pe vremea aceea, eram un pic altfel si ma bucurau alte lucruri.  2. Lucrul cel mai usor? > sa zambesc. 3. Cel mai mare obstacol? > teama de a gresi, de a fi inteleasa gresit. 4. Cea mai mare greseala? > faptul ca nu-i pot spune NU. 5. Cea mai mare infrangere? > a inimii, in confruntarea cu mintea. 6. Prima necesitate? > sa am pe cineva alaturi. 7. Cel mai mare defect? > pun prea mult suflet, intr-un timp prea scurt. 8. Persoana cea mai periculoasa? > prietenul care te cunoaste cel mai bine. 9. Cel mai urat sentiment? > iubirea/prietenia/increderea neimpartasita. 10. Cel mai frumos cadou? > primit sau facut de mine? primit ar fi seara magica de Revelion; facut - animalutul pentru EL.  11. Cel mai bun remediu...

totul e din ce in ce mai amestecat. ar trebui sa inteleg ceva din toate astea? ce? credeam ca sunt clare toate, acum s-a facut ceata din nou. furtuna de aseara m-a tulburat. mi-a placut ploaia cu tot cu tunetele si fulgerele ei, insa pana in momentul in care am ramas fara curent electric si apa, pentru cateva ore bune. asa ca, desi plecarea in oras a fost amanata cu 3-4 ore, in speranta ca lucrurile vor reveni la normal, toata pregatirea am facut-o la lumina catorva lumanari si a unei lanterne. orasul arata ca dupa razboi. apa a inundat unele strazi, vantul a rupt cativa copaci, iar soferii neatenti au blocat, si ei, soseaua. in cele din urma, seara s-a dovedit a fi frumoasa; a meritat ca am iesit, in ciuda conditiilor in care ne-am aranjat. toate bune si frumoase pana la visul de azi dimineata, care m-a dat complet peste cap. a reaparut EL; era acolo, vorbeam si era la fel ca inainte. apoi, intr-un moment s-a schimbat si langa mine era el. n-am inteles prea multe. poate nici nu trebui...

si a ramas la fel. si, intre noi, lucrurile se schimba dupa cum bate vantul. si orice cuvant spus aiurea poate sa dauneze. el poate sa fie atat de rau! stie ce si cum sa faca pentru a strica intr-o secunda ceea ce a construit in 4 zile. si ce-i mai place sa se joace cu sufletul meu! si cat de bine ma cunoaste! a stiut din primul moment sa-si faca loc in inima mea. initial a pus bazele, a facut temelia castelului, cea care nu a mai putut fi distrusa niciodata. apoi a tot incercat sa construiasca in continuare. reusea fara eforturi prea mari; o armata de fluturasi il ajutau. dupa ce termina intreg castelul, ii apareau in fata tot felul de iluzii cu palate mari, deja construite si mai frumoase. se incanta si pleca grabit, lovind "din greseala" castelul nostru, care se prabusea. dandu-si seama ca e doar o himera, nu rezista mult acolo si se intorcea spasit la mine, cea care l-a primit intotdeauna. si se reapuca de construit, intr-un alt mod, din ce in ce mai frumos. si reusea, di...

cu toate ca sunt bronzata, ziua de ieri a marcat prima plaja "adevarata" pe anul asta. a fost prima data cand am facut baie in mare pe timp de ploaie si asta pentru ca soarele ne juca feste. dar a fost unic, frumos; ne-am balacit, ne-am stropit, ne-am jucat, am ras. soarele, marea m-au epuizat si n-am rezistat mult aseara. el a reintrat in viata mea. s-a asezat la locul lui si imi incearca rezistenta. acum e pe cont propriu, fluturasii din stomac nu-l mai ajuta. insa imi da o stare speciala. imi inspira incredere, putere. ma face sa cred ca toate vor fi bine, toate vor iesi asa cum vrem; totul pare incredibil cu el. si chiar daca multe s-au schimbat fata de cum era la inceput, un lucru a ramas la fel: nu pot sa stau suparata pe el, nu pot sa stau fara sa zambesc. si asta o sa fie mereu asa. ma fascineaza, are acel ceva si oricat de putin ar da pentru sufletul meu beat e suficient. P.S.: azi : Robyn ft. Kleerup - With every heartbeat . pentru ca e preferata lui. have a nice ev...

cu fiecare zi, devin, parca, alta. ma schimb si e ciudat ca imi si dau seama de asta, eu, cea care pana acum nu ma vedeam ca o tipa de aproape 18 ani. nu realizam ca sunt atat de diferita, deoarece stau in fiecare zi cu mine, lucru de care incep sa ma satur.  cum am reusit la concluzia asta? pai, par a nu-i mai intelege pe ceilalti. sau poate eu sunt cea neinteleasa. eu nu concep cum pot fi atat de calmi uneori, ei nu-mi inteleg temerile. eu nu am dispozitia necesara sa ii ascult uneori, ei se poarta, cateodata, de parca nu le-ar pasa de mine. eu ma entuziasmez, visez cu ochii deschisi, ei imi taie avantul. cand eu vad partea proasta a lucrurilor, ei o vad pe cea buna. cand eu plang, ei au motive sa fie bucurosi. si asta, pentru ca suntem altfel, suntem unici si aceasta diferenta se mareste pe zi ce trece. nu mai sunt copilul, de acum cativa ani, care putea fi pacalit, care credea aproape orice, care nu avea curajul, puterea, tupeul de a comenta, de a se apara. am crescut si vreau sa i...

imi cer scuzele de rigoare pentru faptul ca nu am mai postat atat de des ca inainte. duc lipsa de timp, de inspiratie si de chef. chiar nu stiu cat de repede a trecut week-end-ul; poate pentru ca eu sunt intr-un week-end continuu. ultimele 2 zile au trecut pe nesimtite si s-a acumulat oboseala. azi am dormit pana tarziu si acum ma refac. vreau doar sa stau aici, sa citesc si sa privesc norii care au acoperit cerul. au toate nuantele de gri si arunca din ei stropi mari de ploaie zgomotoasa. vantul aproape culca pomii la pamant, iar tunetele incearca sa sperie. nu a plouat mai mult de 15 minute, dar a fost suficient cat sa umple totul cu apa. mi-a placut ploaia asta de vara, dar cum se face ca ploua exact cand vreau sa merg pe undeva? e deja a treia oara cand ma impiedica sa ies in oras, in club sau la plaja. ce noroc am! sper sa nu se aplice regula asta si in acea mare seara. am intrat pe ultima suta de metri. sunt agitata, emotionata, entuziasmata si nu prea. devin dificila, am multe d...

taram al viselor si al fantasmelor, noaptea acapareaza orasul, care parca prinde culoare. soarele se duce la culcare si apare luna, intermediar al situatiilor dubioase.  misterul pune stapanire pe oras. parca totul se schimba in intuneric; toate devin inspaimantatoare. luna e complicele lor. nu da suficienta lumina, cat sa intelegem ce se petrece in jur, nu e la fel de prietenoasa ca astru diurn. baietii rai ies sa mai puna ceva la cale; fetele vor sa se distreze. masini turate, boxe palpitand, pumni aruncati, trupuri arzand. in centru, lumea se distreaza, bogatasii isi etaleaza masinile sau prietenele. ele-si incordeaza mandre buzele si "se trag in poze", in fata clubului X. pe la colturi, pe dupa blocuri, unii viseaza frumos, altii o duc mai rau. unii n-au nimic, altii s-au saturat de prea bine. unii profita de noapte, altii abia asteapta primele raze de soare. vara, orasul freamata 24 de ore din 24. fiecare face ce poate, ce vrea, ce-a invatat. lucrurile necurate si infric...

cum pot unii oameni sa fie atat de rai, de cruzi? cum pot judeca un tanar care si-a pierdut viata intr-o fractiune de secunda? cum se poate sa nu le para rau? de ce il judeca? scriu aceste randuri in urma decesului unui coleg de liceu, de 18 ani, care si-a pierdut viata intr-un accident de masina. cu toate ca el a fost gasit vinovat, caci circula cu o viteza de peste 140 de km/h, in oras, duminica dup-amiaza, nu inteleg cum unora nu le poate parea rau. foarte multi il condamna mai ales ca, din cauza lui, si-a pierdut viata si pasagerul din dreapta. eu cred ca asa le-a fost scris si, daca era randul lor sa plece dintre noi, lucrul asta s-ar fi intamplat, inevitabil. daca Dumnezeu ii voia la El, ei ar fi murit chiar daca mergeau cu 40 km/h sau chiar daca erau in masina altcuiva. asa a fost sa fie; vina trebuia sa cada asupra cuiva si, probabil pentru ca a fost un baiat prea bun in timpul vietii, plateste acum. cineva comenta, pe un site de stiri : "e plin cimitirul de vitezomani de ...