Aprilie cu dor
Luna aprilie m-a găsit muncind. Am tras tare în primele zile ale săptămânii pentru că mâine sunt liberă. Plec de acasă, pentru un weekend, pentru a-mi revedea orașul de suflet, una dintre cele mai bune prietene și locurile în care mi-am făcut veacul în anii studenției. Într-una dintre serile trecute am povestit un pic cu prietena mea și mi s-a făcut un dor nebun. De ea, de zilele petrecute împreună. De nopțile cu râsete până în zori, de diminețile târzii. De pachetele de acasă, mereu împărțite la doi. De modul în care ne împărțeam și sarcinile, mereu, tot la doi. După încheierea facultății, au fost câțiva ani în care n-am vorbit una cu cealaltă. Drumurile noastre s-au separat, fiecare s-a întors acasă, iar programul de fiecare zi ne-a limitat timpul pe care am fi vrut – sau ar fi trebuit – să ni-l alocăm. Apoi, când ne-am întâlnit, după aproape 3 ani, lucrurile au părut neschimbate. Eram la fel, ne comportam ca și cum nu trecuseră mai mult de câteva ore de la ultima n