Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2009

Joi frumos.

dintotdeauna cel mai mult mi-au placut zilele de joi. pentru ca, dupa o zi de vineri, de obicei usoara, urmeaza week-end-ul. azi a fost una dintre cele mai dragute zile de joi. pentru ca EL a fost prezent, acolo, intreaga dimineata si m-a incantat secunda dupa secunda.chiar daca dimineata mi s-a ascuns primele 2 ore, din cauza unei teze, in toate celelalte pauze mi-a minunat sufletul. zambete, fiori, maini fluturate usor prin aer si priviri aruncate strengar. tot ce-mi ofera prin, practic, nimic. si azi a fost mai dulce ca niciodata, cu aerul acela colorat inspirat de esarfa magica.
si cand EL ma lumineaza, toata ziua-mi merge bine. si sunt fericita si zambitoare. si, cand lucrurile decurg bine si in alte domenii, ziua se transforma intr-una de neuitat. si azi m-am distrat, cu fetele mele, la orele de romana, jucandu-ne cu luminile pe perete. apoi, am scris o poezie dadaista, formata din cuvinte date de fiecare coleg din clasa. iata ce a iesit :
buna, Luminita! simti ingrijorarea apropie…

Inspiratie.

intr-un moment in care dragostea imi facea sangele sa alerge prin vene, cand secundele dansau, iar eu aveam timp sa visez, am reusit sa formez un joc de cuvinte. pentru ca mi-a placut ce-a iesit, aceasta va fi poezia trimisa de mine la un concurs international.
Print si Cersetor ia-mi ceata cosmarurilor negre.
da-mi jumatate din visul tau.
implineste-ma.
ia-mi recile atingeri de gheata.
da-mi parfumul degetelor fine.
alinta-ma.
ia-mi rugina cuvintelor ce dor.
da-mi matasea zambetului tau.
lumineaza-ma.
ia-mi sarea lacrimilor gri.
da-mi cerul ochilor senini.
linisteste-ma.
ia-mi gandul care te condamna.
da-mi partea mea de suflet.
intregeste-ma.
ia-mi tot.
doar tu ramai cu mine.
iubeste-ma.

cam asta ar fi. astept pareri. aruncati cu pietre sau, din contra, cu flori.
P.S.: azi : Nane - Ganduri la miezul noptii. pentru ca mi se potriveste. pentru ca imi place. good night!

Leapsa 8.

e randul pentru o leapsa si, pentru ca, in ultima vreme, am mintea asaltata de multe intrebari si raspunsuri, am ales o leapsa "explicativa". sa vedem :
Sunt ...un pic timida, un pic indrazneata, depinde de persoana si de situatie.As vrea ...sa am mai mult curaj.Pastrez ...in suflet toate amintirile.Mi-as fi dorit ...sa nu-mi pese atat de mult de consecinte.Nu-mi place ...cand oamenii profita de bunatatea ta.Ma tem ...ca, uneori, sunt inteleasa gresit.Aud ...zilnic idei tampite.Imi pare rau ...ca timpul mi-e prea scurt.Imi plac ...portocalele si prietenii mei.Nu sunt ...fitoasa.Dansez ...la fiecare party.Cant ...cand sunt singura, la dus sau cand fac curatenie.Niciodata ...n-o sa pot sa-mi exprim, cu usurinta, sentimentele.Rar ...ma simt cu-adevarat trista.Plang cand privesc ...povesti cu bunici frumoase si filme de dragoste.Nu-mi place de mine pentru ca ...uneori, sunt egoista si nu ar fi cazul.   Sunt confuza ...in ceea ce-mi priveste viitorul.Am nevoie ...de cel putin 5 za…

Absenta.

blogul meu parca nu mai are viata de cand EL nu a mai fost atat de prezent in viata mea. e acolo, undeva, intr-un colt de suflet, mereu, insa, nu l-am mai frecventat atat de des. cel putin, nu in ultima vreme.sinteze, relieful Romaniei, eseuri, invelisul biopedogeografic, politica de cruciada. toate imi ocupa timpul care, din nou, pare din ce in ce mai scurt. as lenevi in pat pana tarziu dimineata, dar trebuie sa imi las patul gol mult prea devreme. ochii-mi nu mai rezista deschisi atat cat as vrea si, in ultimele zile ale saptamanii, concentrarea mea se pierde incet, incet.singurul care functioneaza normal mi-e sufletul. bate neincetat si simte din ce in ce mai intens unele lucruri. chiar daca ma mai supara pentru ca tot pe EL il vede ca pe cel care imi intregeste sufletul si care ma face sa simt ca cele mai frumoase vise se construiesc in 2. din nou, EL imi reapare in vise, iar in serile in care lipseste din filmul somnului meu, ii simt bratele in jurul meu si privirea plina de cald…

Sensul vietii.

ce este viata? din punctul meu de vedere, este cadoul primit de la Dumnezeu, cadoul pentru care nu trebuie sa facem nimic. modul in care ne bucuram de el si il valorificam depinde de fiecare in parte si asta este sensul vietii: ceea ce dorim sa facem cu viata noastra, cum profitam de timpul pe care il avem si cum ne comportam in confirmitate cu legile divinitatii.
pentru unii, cel mai important lucru in viata este cariera, succesul pe care il vor avea. pentru unele femei, scopul este de a da nastere unui suflet, care se va bucura, la randul lui, de viata. visul pe care fiecare om vrea sa si-l implineasca de-a lungul vietii depinde de idealurile acestuia, de tot ceea ce ii aduce acestuia bucurie si implinire.
personal, fericirea mea vine din lucrurile simple: un rasarit frumos, privit in drum spre liceu, un zambet sincer si o imbratisare calda, simtita prin toti porii. prietenia imi aduce o doza suficienta de veselie si buna dispozitie pentru intreaga zi. daca am prieteni in preajma, soa…

Mereu cu ele.

am cam absentat de pe blog. timpul pare tot mai putin, iar oboseala nu ma ajuta deloc. lucrurile devin serioase si trebuie sa ma pun pe invatat, mai ales ca m-am hotarat sa dau bacu' la geografie, eu, cea care nu a invatat niciodata la aceasta materie.EL nu mai e atat de prezent in viata mea. sau, de fapt, e, dar nu imi mai pasa atat de mult. sunt momente in care abia astept sa il vad si intalnirea cu EL ma inveseleste. dar, acum, sufletul meu ii face loc altcuiva si e fericit asa. ii place cand e alintat si cand simte ca cineva e acolo si il intregeste.incepe perioada tezelor si, pentru a-mi incarca bateriile inainte, seara de vineri mi-am dedicat-o prietenilor. pentru ei voi avea mereu timp, pentru ca nu stiu ce m-as face fara ei, fara ele, mai ales. am multe vise si imi fac mii de planuri. am idei, opinii si sperante. imi place sa cred ca doar cu prietenii alaturi le pot implini; doar cu ei am forta, energie. si sper sa fie mereu cineva, acolo, langa mine. pentru ca eu sunt, oa…

Articol.

refuz sa cred ca, in zilele noastre, nu mai exista prietenie adevarata. oricat am nega, undeva intr-un coltisor din inima, avem pe cineva mult mai apropiat, mult mai compatibil sufletului nostru.
prietenii nu apar peste noapte. e nevoie sa ii alegi cu atentie si sa le cercetezi bine caracteristicile. o relatie adevarata de prietenie se contureaza in timp, nu de la o plimbare sau dupa o petrecere. sa castigi prietenia cuiva inseamna, din punctul meu de vedere, sa treceti prin experiente care sa va apropie, ajutandu-va sa va cunoasteti reciproc, sa va descoperiti.pentru a lega o prietenie, cineva trebuie sa faca primul pas. exista riscul ca cealalta persoana sa refuze sau sa nu se potriveasca personalitatii tale si sa nu iti impartaseasca preferintele. intr-o prietenie trebuie sa fii sincer si se spune ca a fi sincer inseamna a te deschide complet, a nu ascunde nimic. de cele mai multe ori, insa, esti considerat sincer daca spui ceea ce vrea celalalt sau ceea ce se asteapta el sa spui. p…

My sweet november.

pentru ca day-dreamer spunea intr-un comentariu anterior de un "sweet november", am decis sa vorbesc despre asta, azi. pentru ca azi se implinesc 4 ani de cand il cunosc.
sambata. 5 noiembrie 2005. scrabble online. imi alegeam adversarul, dintr-o lista de jucatori. nickname-ul lui m-a atras, intuind ca e nascut in 1989. am considerat ca, fiind apropiati ca varsta, va fi un joc accesibil. am inceput sa vorbim si, la sfarsitul jocului, am facut schimb de id-uri de mess. chiar si dupa 4 ani, imi amintesc perfect tot ce s-a intamplat in ziua aceea si in urmatoarele cateva luni. imi amintesc de primele discutii la telefon, cand m-am indragostit iremediabil de vocea lui, de primele cuvinte frumoase, de primii fluturi in stomac. ma fascinase cu totul si asta e motivul pentru care nu am renuntat atat de usor la el. din februarie 2006, relatia dintre noi s-a racit si, pana la sfarsitul lui mai 2007, singurul mod, in care i-l aduceam aproape sufletului meu, era prin amintiri.pe 31 mai,…

Tatuaje.

mic sau mare, colorat sau negru, simplu sau incarcat, tatuajul reprezinta o forma de arta. fie ca il faci cu scopul de a-ti aminti de ceva sau cineva drag, fie ca marchezi sfarsitul sau inceputul unei perioade cu ajutorul lui, tatuajul poate fi considerat un cadou, pe care ti-l faci, pentru sufletul si trupul tau. dar, oricat de mult ne-ar incanta, nu ne putem feri de critica oamenilor din jur. traim in Romania si, aici, cei cu tatuaje nu sunt priviti prea bine. mentalitatea invechita, conservatorismul, toate astea duc la priviri dezaprobatoare, respingatoare. de ce?
pentru ca, pana la urma, fiecare are dreptul sa-si traiasca viata dupa propriile principii. fiecare e capabil, de la un moment dat, sa hotarasca ce e bine sau nu pentru sine. tatuajul nu dauneaza celor din jur, nu ii raneste, nu le provoaca boli, ca in cazul fumatului in public, spre exemplu. un tatuaj mic, de care sa stii doar tu si cei mai apropiati prieteni, iti da incredere in tine, iti aminteste de un moment special s…

Fericire.

si-a fost inca o seara magica, in urma careia muzica mi-a bubuit in urechi pana de dimineata. desi atat de asteptat, EL nu a aparut pe acolo. concertul, insa, a fost incredibil. pentru ca ...
fericire-i cand Vama apare;
fericirea-i o scurta cantare.
intra-n club si iti mangaie inima,  doar cu un vers.
sunt atat de mandra cand observ ca un proiect, la care am contribuit, prinde contur. aseara am mai realizat ceva si sufletul meu e cuprins de cea mai puternica stare de incantare. aseara fericirea a fost atat de aproape incat am atins-o, am simtit-o, am iubit-o si i-am promis ca voi astepta fidela aici, la malul marii.a sosit luna mea de toamna preferata. iubesc rosul obrajilor inghetati, iubesc fularele pufoase si parfumate; iubesc noiembrie. si anul asta a avut un inceput perfect, datorita celor de la Vama. si datorita lui, cel care intreaga zi s-a plimbat prin mintea mea.
o sa profit de luna asta; o sa ma vindec de toate dorurile. o sa ma hranesc cu cate putin, in fiecare zi, din fericirea …