Leapsa 12.
asadar, acum voi onora leapsa primita de la Terra, pentru ca a fost prima. trebuie sa spun 10 reguli dupa care ma ghidez sau, am completat eu, dupa care ar trebui sa ma ghidez. a fost o leapsa care mi-a dat mari batai de cap, pentru ca, inevitabil, traim cu reguli, dar poate nu le percepem ca atare. si-atunci, nu mi-a fost chiar usor sa aleg 10 dintre ele. cele mai importante 10. sa vedem :
1. Fii punctuala! > e o regula care tine de respect, de bun-simt. prefer, de cele mai multe ori, sa ajung mai devreme decat sa intarzii, dar nu reusesc asta de fiecare data. dimineata am o marja de timp care ma ajuta sa nu pierd autobuzul si sa nu intarzii la ore, dar, in cazul unei petreceri sau al unei intalniri, nu reusesc aproape niciodata sa ajung la timp.
2. Invata / implica-te in lucruri folositoare! > sunt constienta de faptul ca media de la examenul de bacalaureat imi trebuie mult la admitere. dar nu a aparut inca scanteia aia care sa ma preseze; nu sunt panicata. motivatia e, insa, mare. de aceea m-am apucat deja de treaba si sper sa rezist asa.
3. Fii mai curajoasa! > am pierdut multe din cauza ca mi-a fost rusine sau teama sa reactionez asa cum ar fi fost normal. trebuie sa invat ca oamenii au dreptul sa isi exprime parerea si sa se comporte dupa bunul lor plac, in masura in care nu ii pun in pericol pe ceilalti. astfel ca trebuie sa invat sa imi sustin puternic punctul de vedere; trebuie sa lupt pentru ceea ce imi doresc!
4. Nu mai vorbi asa repede sau asa mult! > am multe idei. intr-o discutie as putea fi persoana care vorbeste cel mai mult. bineinteles, daca tema imi place si daca nu as stii ca trebuie sa ii mai las si pe cei din jur sa se exprime. vorbesc, totusi, foarte mult si, uneori, foarte repede pentru ca incerc sa umplu un timp scurt cu o mare de cuvinte. de cele mai multe ori nu ma ajuta decat sa pierd timp, fiind nevoita sa repet, de data asta ceva mai rar.
5. Nu fii rea! > am inceput, intoxicata de raul din jur, sa ma transform intr-o mica scorpiuta. doar cand trebuie, doar cu cine merita. dar nu-mi place furtuna din sufletul meu care se formeaza cand ma supar. si nu-mi place cum reactionez.
6. Tine-ti sufletul in frau! > m-am saturat sa ii ofer libertate si sa isi faca de cap. nu vreau sa il mai las sa imi distraga atentia, oferindu-se neconditionat unuia sau altuia, care nu il merita.
7. Fii ordonata! > e foarte important pentru mine sa fie curatenie, ordine, in jur, pentru a ma putea concentra. in plus, asa pot gasi mult mai usor diferitele lucruri de care as putea avea nevoie.
8. Pastreaza-ti ceva din sufletul de copil! > nu am uitat nimic din copilaria frumoasa pe care am avut-o. oamenii dragi, care mi-au fost alaturi si care m-au invatat tot ce stiu, imi vor ramane mereu in suflet. ei m-au ajutat sa ma maturizez si mi-au oferit momente memorabile.
9. Fii respectuoasa! > daca vrei respect, trebuie sa dai respect. e important sa stim sa ne comportam in societate, pentru a nu atrage parerile negative ale oamenilor critici.
10. Zambeste! > e cel mai frumos lucru pe care il ai. si, in plus, face bine, indirect, si altor oameni. ai darul de sparge stratul de gheata morocanoasa de pe chipurile celor din jur. si-atunci, de ce sa n-o faci? :)
multumesc pentru leapsa! a fost foarte interesanta. o dau mai departe lui Liz si lui Prometeu!
P.S.: azi : Eric Prydz ft. Pink Floyd - Proper education. pentru ca se potriveste.
have a good week!
5. Furtuna e benefica uneori. Ne fereste de multe alte rele.
RăspundețiȘtergereEu inca nu m-am trezit din butoiul cu greutati in care m-am afundat. Pe blog abia daca am mai scris cate ceva... Sunt undeva pe banca de rezerve. Caut ceva si nu stiu ce caut. E greu cu regulile dar mai greu e fara ele.
Paste fericit iti doresc! :*
Ai un premiu de la mineee!! Te aştept! Pupici!
RăspundețiȘtergerebă! intră la mine pă blog că ai primit ditamai trofeu', şi tre' să îl revendici. :))
RăspundețiȘtergere