Treisprezece
Cât timp trebuie să treacă până se vindecă o rană? Au trecut 13 ani de când inima mea a primit cea mai puternică lovitură, de când am simțit deopotrivă că îmi fuge pământul de sub picioare și că sunt de plumb, nemaiputând să fug pentru a mă ascunde undeva în trecut, în copilărie, acolo unde era și Ea. Am pierdut-o pe mamaia într-o zi blestemată de miercuri, când încă nu eram pregătită să-mi iau rămas-bun. (De altfel, nu știu dacă aș fi fost vreodată pregătită, pentru că nici acum nu simt că mi-e mai ușor să mă împac cu situația. Reușesc să merg înainte și să mă bucur de toate lucrurile care mi se întâmplă doar pentru că mă gândesc că Ea e alături de mine, mă încurajează și mă susține în tot ce îmi propun, așa cum a făcut mereu.) For God's Glory Alone Ministries Îmi făcea toate poftele, știa să-mi fie alături în orice moment și mă bazam pe ea indiferent de situație. Era o parte importantă din mine, din sufletul meu – și încă este! –, parte care nu se vindecă ...