marți, 15 septembrie 2009

Prima zi de liceu.

soare, zambete mari si bucuria unei revederi. nu neaparat a colegilor de clasa, ci a celor din liceu, in special a unuia dintre ei. pentru ca, mai ales in ultimele cateva zile, dorul de EL a crescut. parca lipsea ceva; parca nu eram intreaga fara imaginea lui impregnata in mintea mea.
si, de cum am ajuns, azi, la liceu, obrajii mi s-au inrosit si am simtit ca e in preajma. parul lui cret arata bestial, brelocul funny era la locul lui, iar EL parea sa se indrepte spre sufletul meu, pentru a reintra si a-si relua locul. n-a ajuns inca, dar acum are sanse mai mari sa faca lucrul asta. pentru ca, spre bucuria mea, anul acesta invata de dimineata, ca mine, la doar o sala departare. pentru ca anul asta il voi vedea zilnic. pentru ca voi fi mereu bine, cand il voi zari pe hol. pentru ca iar o sa imi ia gripa, oboseala sau starile mai proaste, cu o singura privire.
si vom intarzia si vom cauta scuze, pentru a-l convinge pe portar sa ne lase sa intram. si vom urca aceleasi scari si vom inainta pe acelasi coridor, pana la clasa. si gandul meu va zbura mereu spre EL si orele vor trece mai repede pentru ca, in pauza, eu sa il revad.
si ma numar printre foarte putinii care se bucura de inceperea anului scolar. pentru ca stiu ca va fi mai usor datorita lui.
pentru ca simpla lui prezenta lumineaza liceul si schimba totul.
pentru ca fiecare zi va fi la fel de frumoasa ca prima. si asta pentru ca e EL acolo.


P.S.: azi : Vali Barbulescu ft. Damon - Inside of you. pentru ca se potriveste.

have an amazing evening!

1 comentarii:

MÏs§→Ťàsh∂▀‹з ™ spunea...

Incredibil dar acelasi lucru mi se intampla si mie! Numai k El d la mn sta la mai multe sali departare :))
Daca as avea tupeul sa.i vb..:|
In fine,m.am regasit in postul asta:X

Trimiteți un comentariu

 
design by Grumpy Cow Graphics | Distributed by Deluxe Templates