Speranta.
cat de albastru e cerul azi! si cat de verde e iarba. si ce colorati sunt copacii. si ce bine imi pare ca e vant azi. in general, nu-mi place sa bata vantul, pentru ca ma ciufuleste si am parul sensibil. azi, insa, m-am asortat perfect cu norii mari si cenusii, cu vantul rece si puternic. asa e sufletul meu azi. vreau ploaia care sa ma justifice pentru starea mea gri. solul si cerul au contrastat azi, iar in mine, toate s-au contrazis.
ce e speranta? eu o percep ca pe un foc de artificii, un foc imens, intens, nesfarsit. caci, se spune ca "speranta moare ultima". focul meu bengal e pe cale sa se stinga. nu voiam sa mai cred in EL si parca nu mai am putere. scanteile nu se mai aprind; odata stinse, fumul dispare, iar eu ma vindec de EL. de aproape doua luni, tin focul aprins. il alimentez zilnic, cu zambete, cuvinte de-ale lui ce ajung pana la mine si-mi dau fiori, la auzul vocii lui. acum nu mai vreau.
toti oamenii vor fapte, nu vorbe. tuturor, pana acum, le-am dat doar cuvinte in vant. lui i-am demonstrat, inainte de a-i spune ceva. nu a inteles sau nu a vrut sa inteleaga. a asteptat sa uit si crede ca am uitat. se inseala. n-o sa uit niciodata. si nici nu regret. a fost nebunia mea frumoasa de la 17 ani si o pastrez in cufarul cu cele mai dragi amintiri si cele mai puternice emotii. o sa stie vreodata cat de mult a insemnat pentru mine? cate intrebari mi-am pus? cat m-am bucurat pentru bucuria lui?
azi sunt trista. azi vreau sa renunt de tot la EL. pentru ca din cauza lui am starea asta. pentru ca am obosit incercand sa-l inteleg. pentru ca nu are dreptul sa se joace cu inima mea asa.
P.S.: azi : Antract - Te-am iubit. pentru ca imi place melodia.
have a peaceful week-end!
aci.
RăspundețiȘtergereAntract sunt de-ai mei:))
poate ti-o fi gasit blogul , si-i putin sadic si-i place sa citeasca etc . nu se stie .
RăspundețiȘtergerein rest , sa ai grija de tine 5zambete :)
eu il consider altfel. adica nu il vad ca pe unul dintre acei ingamfati, care stiindu-se iubiti profita la maxim. eu cred ca e mai sensibil la situatii de-astea si nu si-ar bate joc. nu e genul macho.
RăspundețiȘtergeredeci, cred ca nu stie de blog. daca ar fi aflat, cred/sper ca ar fi fost altfel.
speranta exista si nu va fi stinsa prea usor usor.
RăspundețiȘtergereDecizia ce tocmai ai luat-o te va intari mai mult si mai mult orice s-ar intampla.
E un fel de sfarsit trist trait o visatoare inteleapta.
expect nothing, receive everything.
Si sunt sigur ca decizia ta nu poate determina sfarsitul vostru. Iti doresc sa treci usor peste incercarea asta.
RăspundețiȘtergere