Doruri de primăvară

Aprilie a fost o lună bună, deși aglomerată. Am progresat mult cu proiectul pe care trebuie să îl am gata până în septembrie, am petrecut timp cu cei dragi, m-am și plimbat un pic, m-am și odihnit. 

Luna mai a început, însă, ciudat. Mă simt de parcă aș avea un ceas biologic care începe să sune de fiecare dată când se apropie vara și care mă face să fiu conștientă 100% de dorurile pe care le simt constant. Mai ales de dorul de mare...

bianoti.com

De fiecare dată, când vremea se îmbunătățește, când e mai cald, când e mai multă lumină naturală, mi se face dor de mare. Nu mă plâng; sunt fiica ei la urma urmelor. 

Dar, săptămâna asta, dorurile și astenia – sau poate vremea asta care nu-mi dă soare – m-au dărâmat. Sunt morocănoasă, somnoroasă, plictisită, nemulțumită. Mă țin de treabă doar pentru a-mi ține mintea ocupată, căci altfel nu m-aș gândi decât la cum să fac să ajung mai repede pe plajă, să zac la soare și să nu mă mai preocup de nimic. 

Poate nu e de vină nici vremea, nici dorul, nici luna mai, ci doar stresul pe care îl resimt la apropierea examenului. 

Nu știu exact ce-i cu mine, dar sunt convinsă că o să-mi treacă stările astea pentru că m-am mai confruntat cu ele. Mai ales cu dorul de mare... Pe ea sper să o văd curând, să o las să-mi spele toate gândurile negre, să-mi ia poverile de pe umeri și să mă umple cu drag și frumos și curat și bun.