5 zâmbete

Aprilie a fost o lună bună, deși aglomerată. Am progresat mult cu proiectul pe care trebuie să îl am gata până în septembrie, am petrecut timp cu cei dragi, m-am și plimbat un pic, m-am și odihnit.  Luna mai a început, însă, ciudat. Mă simt de parcă aș avea un ceas biologic care începe să sune de fiecare dată când se apropie vara și care mă face să fiu conștientă 100% de dorurile pe care le simt constant. Mai ales de dorul de mare... bianoti.com De fiecare dată, când vremea se îmbunătățește, când e mai cald, când e mai multă lumină naturală, mi se face dor de mare. Nu mă plâng; sunt fiica ei la urma urmelor.  Dar, săptămâna asta, dorurile și astenia – sau poate vremea asta care nu-mi dă soare – m-au dărâmat. Sunt morocănoasă, somnoroasă, plictisită, nemulțumită. Mă țin de treabă doar pentru a-mi ține mintea ocupată, căci altfel nu m-aș gândi decât la cum să fac să ajung mai repede pe plajă, să zac la soare și să nu mă mai preocup de nimic.  Poate nu e...

Arhivă personală 2019 e un an plin. Frumos, bun (sper), dar plin. Mă așteaptă un examen dificil în toamnă și am mult de muncă pentru el.  Îmi iau motivația din zile cu soare, din căni fierbinți, pline de cafea aromată, din clipe petrecute alături de cei mai dragi oameni.  Până acum, ianuarie a fost despre pași mici; a stat sub semnul răbdării și al muncii. Februarie a fost liniștit, încărcat de treabă, dar și de momente pentru suflet. Primele săptămâni din martie au fost aglomerate, weekend-urile fiind singurele momente de repaus pe care mi le-am permis și în care mi-am încărcat bateriile în compania oamenilor sufletului meu. Am multe de făcut, iar lunile care vin vor fi din ce în ce mai pline, căci am obiceiul de a lăsa totul pe ultima sută de metri. [Cred că am decis să revin aici tocmai pentru că voi avea nevoie de un loc în care să-mi liniștesc sufletul atunci când mintea-mi va fi sub asediu.] Iar acum, deși mai sunt doar câteva zile din martie, îmi dor...

Au trecut 10 ani de când am dat startul acestui blog. Atunci eram o adolescentă îndrăgostită, timidă, visătoare. Acum sunt o tânără care a reușit să-și împlinească o parte dintre vise, care iubește și care încă visează. Câte s-au schimbat în ultimii 10 ani? Multe. Foarte multe. De la domiciliu la statut, de la vise la pasiuni, de la iubiri la planuri.  Inima, însă, mi-a rămas aceeași. La fel de puternică, la fel de intensă, la fel de deschisă. Oamenii din ea s-au mai schimbat. Unii au plecat, alții au venit. Dintre cei noi, o parte a ales să rămână pentru o perioadă mai lungă, ceilalți au dat bir cu fugiții la primul impediment, la prima discuție în contradictoriu.  Am câștigat și am pierdut enorm, deopotrivă, în ultimii 10 ani. Am câștigat și am pierdut, deopotrivă, oameni, experiențe, emoții, trăiri, senzații, iubiri. Am câștigat și am pierdut, deopotrivă, lupte interioare, contradicții de idei, conflicte strigate sau șoptite printre dinți, războaie cu dem...