5 zâmbete

Aprilie a fost o lună bună, deși aglomerată. Am progresat mult cu proiectul pe care trebuie să îl am gata până în septembrie, am petrecut timp cu cei dragi, m-am și plimbat un pic, m-am și odihnit.  Luna mai a început, însă, ciudat. Mă simt de parcă aș avea un ceas biologic care începe să sune de fiecare dată când se apropie vara și care mă face să fiu conștientă 100% de dorurile pe care le simt constant. Mai ales de dorul de mare... bianoti.com De fiecare dată, când vremea se îmbunătățește, când e mai cald, când e mai multă lumină naturală, mi se face dor de mare. Nu mă plâng; sunt fiica ei la urma urmelor.  Dar, săptămâna asta, dorurile și astenia – sau poate vremea asta care nu-mi dă soare – m-au dărâmat. Sunt morocănoasă, somnoroasă, plictisită, nemulțumită. Mă țin de treabă doar pentru a-mi ține mintea ocupată, căci altfel nu m-aș gândi decât la cum să fac să ajung mai repede pe plajă, să zac la soare și să nu mă mai preocup de nimic.  Poate nu e...

Luna aprilie m-a găsit muncind. Am tras tare în primele zile ale săptămânii pentru că mâine sunt liberă. Plec de acasă, pentru un weekend, pentru a-mi revedea orașul de suflet, una dintre cele mai bune prietene și locurile în care mi-am făcut veacul în anii studenției. Într-una dintre serile trecute am povestit un pic cu prietena mea și mi s-a făcut un dor nebun. De ea, de zilele petrecute împreună. De nopțile cu râsete până în zori, de diminețile târzii. De pachetele de acasă, mereu împărțite la doi. De modul în care ne împărțeam și sarcinile, mereu, tot la doi.  După încheierea facultății, au fost câțiva ani în care n-am vorbit una cu cealaltă. Drumurile noastre s-au separat, fiecare s-a întors acasă, iar programul de fiecare zi ne-a limitat timpul pe care am fi vrut – sau ar fi trebuit – să ni-l alocăm.  Apoi, când ne-am întâlnit, după aproape 3 ani, lucrurile au părut neschimbate. Eram la fel, ne comportam ca și cum nu trecuseră mai mult de câteva ore de la...

Arhivă personală 2019 e un an plin. Frumos, bun (sper), dar plin. Mă așteaptă un examen dificil în toamnă și am mult de muncă pentru el.  Îmi iau motivația din zile cu soare, din căni fierbinți, pline de cafea aromată, din clipe petrecute alături de cei mai dragi oameni.  Până acum, ianuarie a fost despre pași mici; a stat sub semnul răbdării și al muncii. Februarie a fost liniștit, încărcat de treabă, dar și de momente pentru suflet. Primele săptămâni din martie au fost aglomerate, weekend-urile fiind singurele momente de repaus pe care mi le-am permis și în care mi-am încărcat bateriile în compania oamenilor sufletului meu. Am multe de făcut, iar lunile care vin vor fi din ce în ce mai pline, căci am obiceiul de a lăsa totul pe ultima sută de metri. [Cred că am decis să revin aici tocmai pentru că voi avea nevoie de un loc în care să-mi liniștesc sufletul atunci când mintea-mi va fi sub asediu.] Iar acum, deși mai sunt doar câteva zile din martie, îmi dor...